.Partea 4.

~Partea 4~

 

–          So, was that your girlfriend?

–          Poftim?

–          Tipa cu care erai pe peron. Era prietena ta? repetă Melanie.

–          Oh… făcu David, şi căzu pe gânduri câteva clipe. Hei, dar ştiu că ai ceva memorie!

–          Vizuală, completă fata. Sunt pictoriţă, ce naiba. V-am văzut când stăteaţi pe gărduleţ. She was blonde-red haired, era îmbrăcată cu o haină frumoasă, brownish, şi avea ghete de munte. Iar tu fumai Dunhill.

–          Impresionant… surâse David. Ce culoare aveau ochii ei?

–          Grey blue. Şi rame roşii la ochelari, răspunse Melanie fără să se gândească, cu o mândrie evidentă şi cu un zâmbet larg. Anyway, was she? Your girlfriend?

David expiră fumul într-un oftat:

–          Nu chiar.

Melanie rămase în aşteptare, măsurând greutatea vorbelor lui. Apoi, repetă, ca pentru ea:

–          Nu chiar… hm.

–          Tipul cu care te ţineai de mână era prietenul tău? încercă David să întoarcă discuţia.

Fata zâmbi surprinsă.

–          Aha, deci nu suntem singurii cu memorie bună…! spuse ea, în timp ce stingea ţigara, strivind-o de marginea unui coş de gunoi. Şi tu nici măcar nu eşti pictor. Chiar, cu ce te ocupi?

Trenul fluieră scurt, iar cei doi urcară în tren.

–          Nu schimba subiectul, Melanie… insistă David, în drumul spre compartiment.

Se aşezară la geam, faţă în faţă. Melanie îşi scotea, tacticos, haina, pe când David rămase îmbrăcat şi aşteptând răbdător un răspuns. După ce fata se făcu comodă, rămase nemişcată, privindu-l. Duelul din priviri continuă înca o scurtă vreme, până când David destrămă tăcerea:

–          Well…?

“Well… m-a corupt şi pe mine, de vorbesc în engleza”.

–          Well, think, David. We were holding hands. What on earth does that mean? Nu părea să fie tatăl meu, nu? Şi chiar şi asa, tu te mai ţii de mână cu mama ta la vârsta asta? zâmbi Melanie, făcând-o pe isteaţa, şi simţindu-se bine în acest rol.

–          Mda… oftă David, simţindu-se învins.

În compartiment se lăsă din nou liniştea, ca o pânză fină. În timp ce David se gândea că agresivitatea ei e atrăgătoare (lucruri care îi plac la ea), fata căzu din nou pe gânduri. Trenul se strecura din nou prin întuneric. Oamenii din compartimentul vecin încetaseră să mai vorbească. Poate dormeau. Poate nici nu mai erau acolo. Ultimul lucru pe care l-a mai spus Melanie, înainte să adoarmă, a fost:

–          I’ll never go back there, anyway…

Şi, după o pauză, adăugă:

–          Tot nu mi-ai spus cu ce te ocupi.

David nu se obosi să răspundă, întrucat nici nu părea că fata aşteapta vreun raspuns. Închisese ochii deja. Şi la un moment dat, adormi.

 

~~~

[Aceasta este a patra poveste dintre cele pe care le-am scris în noaptea 22-23 Februarie, 2011.  Am pornit de la ideea că vreau să îmi pun personajele într-o situaţie atât de dificilă, încât să nu ştie nici ele cum să iasă de acolo. Nu am reuşit, cred, decât în procent de maxim 2.5%. Da, 2.5%, nu 25%. Şi da, procent de x%. Pleonasm.]

[Povestioarele astea se vor a fi, pe de o parte, nişte exerciţii, pentru că simt că stilul meu scârţâie grozav după atâta timp. Pe de alta parte, ele şi-ar dori să completeze şi să întregească alte povestioare, care s-au simţit orfane şi singure în tot acest timp. Totodată, ar trebui să le dea şi un oarecare sens, pentru că, în unele locuri, părea să le lipsească acest element.]

[Încurajat de Nico (şi nu numai), şi propulsat de: 1)ascultarea câtorva piese ale trupei Kings Of Convenience(Erlend Øye), mai exact, “Mrs. Cold”, “Boat Behind”, “Surprise Ice” şi “My Ship Isn’t Pretty”; 2.1) faptul că am revăzut filmul “21 grams”; 2.2) coloana sonoră a filmului “21 grams”, în special ultima piesă, Dave Matthews – “Some Devil” + mânat de dorinţa mea din ce în ce mai puternică de a mă întoarce la scris. Într-adevăr, am băut şi ceai negru şi am fumat două ţigări… Dunhill.]

[Cele nouă pagini scrise noaptea asta au fost scrise cam în 7 ore, fără pauză, de la ora 3 dimineaţa, până acum, adică 9:20. Am întâmpinat mici probleme în a îmi găsi cuvintele… cel puţin păreau mici atunci. După ce recitesc, voi vedea cât de mici sunt, de fapt. Nu mă aştept ca o pauză de luni întregi de la a scrie să rămână fără repercusiuni. ]

[Orice legătură cu persoane, fapte şi întâmplări reale ar fi încântătoare pentru mine, de aceea vă rog să-mi semnalaţi, dacă e cazul.]

[Mulţumesc pentru răbdarea de a citi. Feedback-ul este binevenit şi chiar încurajat.]

Advertisements

The URI to TrackBack this entry is: https://wordrainink.wordpress.com/2011/02/24/partea-4/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 CommentsLeave a comment

  1. mnnn.. da, partea asta pare mai mult pusa ca sa lege ce-o fost cu ce-o sa fie. schimbul de replici nu-i rau totusi, numa sa n-o dai in altele.
    doi si trei s mai pline si mai senzoriale. si au niste faze foarte misto.
    still waiting though

    • Da, gasesc dificil sa ii pun sa discute normal, tot la ale mele tind sa ma intorc. Sper sa n-o dau in altele…
      De prima sunt cel mai multumit, apoi cred ca am inceput sa obosesc. Thanks for keeping an eye open 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: